Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ieri, 09 februarie a.c., poliţiştii din orașul Bucecea au depistat pe DJ 291, în localitatea Bucecea, județul Botoșani, în timp ce staţiona, o autoutilitară înmatriculată în Ungaria, la volanul căreia se afla cetățeanul maghiar L. IANOȘ de 48 ani, cu domiciliul în Ungaria.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la caracterul licit al transportului, cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani. Cu ocazia verificării compartimentului de depozitare al autoutilitarei, aceştia l-au identificat în interior pe V. CSABA-TIBOR de 42 ani, cu domiciliul în Ungaria, având dublă cetățenie româno-maghiară, precum și cantitatea totală de 483.300 țigarete (24.150 pachete), pachetele având aplicate marcaje (timbre de acciz) de proveniență Republica Moldova.
Cantitatea de țigări identificată era disimulată într-un transport autorizat de condimente alimentare, produse în Ungaria şi era ambalată în 30 de cutii de carton, a câte 805 pachete fiecare, cutiile fiind înfoliate în box-paleți. Poliţiştii Serviciului Investigare a Fraudelor au efectuat acte premergătoare și au dispus începerea urmăririi penale față de L. IANOȘ şi V. CSABA-TIBOR sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- deținere în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 țigarete marcate necorespunzător, prev. și ped. de art. 296, ind. 1, alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 modificată și
- colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prev. și ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.
De asemenea, astăzi, 10 februarie a.c., față de V. CSABA-TIBOR, poliţiştii au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore în arestul IPJ Botoșani, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive. Cantitatea de țigarete, în valoare de peste 190.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită la transportul acesteia a fost indisponibilizată la sediul IPJ Botoșani. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor menționate depăşeşte 200.000 lei. (DorohoiNews.ro)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.